Orban explică se va întâmpla dacă PSD boicotează în continuare procedurile pentru moțiune

Preşedintele Partidului Naţional Liberal, Ludovic Orban, a declarat duminică, la Târgu Mureş, că dacă PSD va boicota în continuare întrunirea cvorumului Birourilor Permanente Reunite, se va amâna momentul în care se derulează procedurile legate de moţiunea de cenzură.

„PSD sigur că dacă va boicota în continuare cvorumul la Birourile Permanente Reunite se amână momentul în care se derulează procedurile legate de moţiune. Dar există un act de voinţă a unui număr de minim de 25% dintre deputaţi şi senatori, care au depus o moţiune de cenzură şi, de regulă, dacă ne uităm la procedurile parlamentare, procedurile s-au derulat conform Constituţiei şi conform regulamentului şedinţelor comune (…). Vom convoca o nouă şedinţă a BPR, sper să nu fim nevoiţi să ajungem la Curtea Constituţională a României. Nu cred că se poate genera un blocaj, adică să poată fi blocată o moţiune de cenzură care reprezintă actul de voinţă al unor parlamentari, fiindcă fiecare parlamentar are în spate cetăţenii pe care îi reprezintă prin votul care a fost acordat acestor parlamentari. Dar democraţia românească este plină de… se creează precedente”, a arătat Ludovic Orban.

În privinţa unor posibile alegeri anticipate, Ludovic Orban crede că „este posibil orice în momentul de faţă”, dar că își dorește să se depășească această criză și să se refacă coaliţia de guvernare.

Citește și: Marcel Ciolacu: Dacă moțiunea USR AUR ajunge la plen, atunci PSD o va vota

The post Orban explică se va întâmpla dacă PSD boicotează în continuare procedurile pentru moțiune appeared first on România Liberă.

Citeste continuarea articolului pe romanialibera.ro