Warning: ftp_fget() expects parameter 1 to be resource, null given in /var/www/newsromania.info/html/wp-admin/includes/class-wp-filesystem-ftpext.php on line 143

Peste 60 de cadre medicale de la Spitalul Judeţean Focşan, pozitive la Covid-19

Este declaraţia managerului unităţii medicale, Elena Codruţa Neagu.

„Acum două săptămâni aveam circa 130 de cadre medicale cu COVID-19, iar la momentul de faţă avem 61 de cadre medicale, dintre care cinci medici, 40 asistenţi, două infirmiere, 10 îngrijitoare.

Suntem în scădere, ceea ce este bine pentru noi, pentru că avem nevoie de cadre medicale. Suntem într-un deficit de cadre medicale şi facem tot posibilul să oferim toate condiţiile necesare pentru pacienţi, care sunt o prioritate în momentul de faţă”, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, Elena Codruţa Neagu.

Potrivit acesteia, spitalul a încheiat contracte de muncă pe perioadă de şase luni cu patru medici pentru a reuşi să suplinească nevoile unităţii medicale, în condiţiile în care unele secţii sunt deficitare la capitolul personal medical, ca urmare a infectării acestora cu COVID-19.

„Am reuşit să încheiem două contracte cu doi medici infecţionişti rezidenţi şi un medic cardiolog specialist, care vine de la spitalul Buhuşi. Noi avem un deficit de cadre medicale, mai ales pe secţie de Cardiologie.

Pentru celelalte posturi pe care am dorit să facem angajări nu a existat nici o solicitare. În cursul zilei de astăzi (vineri) s-a luat legătura cu un medic urolog care are disponibilitatea pentru a veni să lucreze la spitalul Judeţean de Urgenţă (…)

Avem nevoie de cadre medicale pe tot ce înseamnă urgenţă, Urologie, Cardiologie, Infecţioase, avem nevoie de un număr cât mai mare de medici. Iau exemplu secţia de Cardiologie, unde la momentul acesta avem un singur medic şi un număr de 57 de paturi.

Medici sunt, dar unul a fost abia externat din spital şi este acasă pentru două săptămâni, iar altul este în concediu medical”, a precizat Elena Codruţa Neagu.

Managerul a declarat că s-au făcut toate demersurile pentru obţinerea de către cadrele medicale a sporurilor cuvenite pentru COVID-19, prin înscrierea SJU Focşani pe lista spitalelor care tratează COVID-19.

Elena Codruţa Neagu a fost numită, interimar, la conducerea SJU Focşani, prin ordinului Ministerul Sănătăţii din 12 mai. În perioada 13 aprilie – 8 mai, conducerea unităţii medicale a fost asigurată de o echipă militară condusă de colonelul Alexandru Keresztes, după ce managerul Constantin Mândrilă a fost depistat pozitiv la noul coronavirus.

Deşi Constantin Mândrilă a fost declarat vindecat, acesta se află în prezent în concediu medical, fiind suspendat pe această perioadă, aminteşte Agerpres.

Citeste continuarea articolului pe romanialibera.ro