Soacra lui Remus Rădoi a fost amendată de Consiliul Concurenţei

Aceasta a fost organizată de Regia Naţională a Pădurilor Romsilva RA, prin Direcţia Silvică Hunedoara, în vederea atribuirii „Contractului de prestare servicii de pază – DS Hunedoara 2017”.

Potrivit datelor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), în acte, cele două firme au ca administrator şi asociat unic pe Maria Oprescu, soacra omului de afaceri Remus Rădoi, informează News.ro.

Remus Rădoi, zis „Codiţă”, a fost anul trecut prezentat de presă, în contextul Cazului Caracal, drept unul dintre cei mai temuţi şi influenţi oameni de afaceri din judeţul Olt, devenit cunoscut după ce a recunoscut legătura strânsă pe care o are cu poliţia.

„Autoritatea de concurenţă a constatat că, cele două companii s-au înţeles şi, în urma unui schimb de informaţii sensibile, şi-au coordonat comportamentului concurenţial, astfel încât să nu se concureze în cadrul licitaţiei”, precizează autoritatea de concurenţă într-un comunicat.

Amenzile au fost aplicate astfel:  Safety Security SRL a fost amendată cu 396.608 lei, iar…
Citeste continuarea articolului pe romanialibera.ro