Achitat în dosarul Carpatica Asig, Dan Radu Ruşanu a obţinut şi despăgubiri pentru că a fost arestat

El a cerut statului despăgubiri de 5 milioane de lei, potrivit datelor profit.ro
Dacă decizia rămâne definitivă, daunele trebuie achitate de Ministerul Finanţelor, împreună cu salarii totale de peste 310.000 lei, pentru perioada martie -septembrie 2014.
În decembrie 2018, Tribunalul Bucureşti a respins cererea lui Ruşanu.
În cererea adresată instanţei, fostul şef ASF a solicitat obligarea Ministerului Finanţelor Publice la plata, cu titlu de despăgubiri, a sumei de 904.359,50 lei, reprezentând daune materiale (cheltuieli de judecată – onorarii de avocat – ocazionate de desfăşurarea procesului penal), precum şi a sumei de 784.000 euro, reprezentând daune materiale (contravaloarea drepturilor salariale nete neîncasate, pentru durata celor 56 de luni calendaristice ale mandatului de preşedinte al ASF).
În martie 2016, patronul Carpatica Asig Ilie Carabulea a fost condamnat de Curtea de Apel Bucureşti la şase ani şi şase luni de închisoare în dosarul ASF, în timp ce fostul preşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară Dan Radu Ruşanu a fost achitat.
Instanţa a decis condamnarea lui Carabulea, proprietar al firmelor SC Atlassib SRL şi SC Transcar SRL, societăţi prin intermediul cărora deţinea şi controla indirect societatea de asigurări Carpatica Asig SA, pentru constituirea unui grup infracţional în scopul protejării intereselor societăţii de asigurări.
Trimişi în judecată alături de el pentru constituirea grupului infracţional, Marian Mârzac,  fost director general al SC Carpatica Asig SA, şi Radu Mustăţea,  la data faptelor membru în Consiliul de Administraţie al SC Carpatica Asig SA, au fost condamnaţi la 4 ani şi şase luni şi respectiv 3 ani şi şase luni de închisoare.
Dan Radu Ruşanu, la data faptelor preşedinte al ASF, trimis în judecată pentru că şi-ar fi folosit influenţa în folosul lui Carabulea, a fost achitat. Celelalte persoane acuzate că au aderat la grupul infracţional au primit pedepse cu suspendare sau au fost achitate.

Citeste continuarea articolului pe adevarul.ro