Acuzaţii de fraudă la vot şi fals intelectual după alegerile din 26 mai. Poliţiştii au deschis mai multe dosare penale

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj au precizat că în urma alegerilor europarlamentare şi a referendumului pentru justiţie de duminică, 26 mai, au deschis trei dosare penale.

Într-unul din cazuri, oamenii legii s-au sesizat din oficiu după ce membrii Biroului Electoral al unei secţii de votare de la Liceul cu Program Sportiv „Avram Iancu” din Zalău au plecat cu urna specială fără a fi însoţiţi de pază, aşa cum prevede legea. În cauză se fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nerespectarea a regimului urnei mobile.

Poliţiştii s-au autosesizat şi în urma unui incident petrecut în comuna Dobrin, unde, în 25 mai, au fost depuse două cereri pentru urna mobilă, însă, cu ocazia deplasării la domiciliul persoanelor, acestea nu au fost găsite acasă. La cererile depuse erau ataşate adeverinţe medicale în care era specificat faptul că persoanele nu sunt transportabile. În cauză, poliţiştii continuă cercetările pentru…
Citeste continuarea articolului pe adevarul.ro