Adrian Streinu-Cercel: Să ajungi acum la 7.000 de cazuri este horror – Câți ani vor trece până scăpăm de mască

SÂMBĂTĂ, 25 SEPTEMBRIE 2021, 22:51

SURSĂ: realitatea.net

AUTOR: Ioana Stanescu

<!–

–>

„Mi-aş fi dorit să vă văd fără mască, dar asta se va întâmpla cel mai probabil peste vreo doi  ani de zile. De ce? Pentru că tot noi, cu mâna noastră, neluând atitudine cât se poate de directă încă de la începutul pandemiei, am lălăit-o în stilul clasic românesc, iar acum vedem la câte cazuri am ajuns. Să ajungi acum la 7.000 de cazuri este horror.  Spitalele la momentul de faţă gem de persoane şi pacienţi care rămân la camera de gardă până a doua zi încercând să le găsim un loc undeva”, a declarat medicul Adrian Streinu-Cercel, senator PSD, la o dezbatere organizată la Târgoviște.

Medicul avertizează că „va fi foarte greu dacă nu înţelegem că nu avem alte instrumente decât a ne vaccina, a purta mască şi a ne spăla pe mâini. Acesta este crudul adevăr”.

„Vaccinul nu are niciun fel de contraindicaţii, ca să ne lămurim. Cine spune că are contraindicaţii ar trebui să se ducă să pună mâna pe carte. Vaccinul este cât se poate de sigur şi este singurul care ne poate scoate din această belea”, a mai spus profesorul Adrian Streinu Cercel, potrivit reporterpenet.ro.


Citește și:

<!– –>

Citeste continuarea articolului pe realitatea.net