Anunț important din partea Alianței 2020. Veste crucială pentru Iohannis

„Alianţa USR PLUS îi îndeamnă pe membrii şi simpatizanţii săi să participe la turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, care va avea loc pe 24 noiembrie, şi să voteze cu actualul preşedinte, Klaus Iohannis. Alianţa USR PLUS rămâne consecventă poziţiei pe care a avut-o încă de la început, şi anume aceea că PSD, în toate versiunile sale de după 1989, de la Ion Iliescu până la Viorica Dăncilă, nu a făcut altceva decât să frâneze modernizarea României, să încerce să deturneze ţara de la direcţia euro-atlantică şi să-i împingă pe români la migraţie masivă”, se arată într-un comunicat.

Conform aceleiaşi surse, USR a luptat în Parlament în ultimii trei ani împotriva modificării legilor justiţiei şi a legislaţiei penale, împotriva privilegiilor demnitarilor şi a strâns peste un milion de semnături pentru iniţiativa de modificare a Constituţiei, iar preşedintele Klaus Iohannis a fost partener în acest efort.

„Klaus Iohannis s-a angajat din nou,…
Citeste continuarea articolului pe romanialibera.ro