Cel mai înalt vârf muntos din Suedia scade în înălțime cu 2 metri pe an. Care este explicația

Cauza o constituie schimbările climatice, care duc la topirea singurului ghețar rămas în această țară, care se află pe vârful respectiv.

Cercetătorii de la Universitatea din Stockholm spun că în ultimul an ghețarul a pierdut doi metri în înălțime din cauza schimbărilor climatice.

”Vârful sudic al Kebnekaise a fost măsurat în data de 14 august la 2.094,6 metru deasupra nivelului mării, de cătr ecercetătorii de la stația de cercetare Tarfala. Aceasta este cea mai mică înălțime care a fost măsurată de la începutul măsurătorilor, în anii 1940”, arată Universitatea, într-un comunicat.

Încălzire de lungă durată a climatului Suediei

Cercetătorii au mai spus că scăderea vârfului și aspectul modificat al derivării pot fi explicate, în principal, ”prin creșterea temperaturii aerului, dar și prin schimbarea condițiilor de vânt, care afectează locul în care se acumulează zăpada în timpul iernii”.

Universitatea mai arată că aceste schimbări reflectă o încălzire de lungă durată a climatului Suediei și citează recentul raport al ONU privind clima, potrivit căruia încălzirea globală a provocat o topire fără egal a ghețarilor și este aproape de a scăpa de sub control.

Vârful sudic al Kebnekaise a măsurat până la 2.118 metri la mijlocul anilor 1990. După noile măsurători, vârful nordic al Kebnekaise, unde nu există ghețar și care măsoară 2.096,8 metri, este acum cel mai înalt din țara scandinavă.

Masivul Kebnekaise este situat la aproximativ 150 km nord de Cercul Polar Arctic, în Munții Scandinavi, care se întinde pe părți mari din nordul Norvegiei și Suediei și face parte din situl Patrimoniului Mondial al Laponiei.

Citeşte şi:

„Nicu a căzut jos ca un câine”. Cum a încercat un centru social să mușamalizeze decesul unui pacient bătut de un infirmier

I-au bătut de trei ori la ușă, a patra oară au ucis-o. Povestea unei femei afgane dintr-un sat cucerit de talibani

Directoarea circuitului Spa-Francorchamps a fost ucisă de soțul ei. Drama ar fi avut loc la miezul nopţii, în casa familiei

PARTENERI – GSP.RO

Directoarea circuitului Spa-Francorchamps a fost ucisă de soțul ei. Drama ar fi avut loc la miezul nopţii, în casa familiei


ȘOC! Ce a spus Botezatu despre Iohannis. Nimeni nu se aștepta la asta

Playtech.ro

ȘOC! Ce a spus Botezatu despre Iohannis. Nimeni nu se aștepta la asta


Talibanii au bătut de trei ori la ușa unei femei. A patra oară, au ucis-o: ”Mama le-a spus că nu mai poate să gătească pentru ei”

Observatornews.ro

Talibanii au bătut de trei ori la ușa unei femei. A patra oară, au ucis-o: ”Mama le-a spus că nu mai poate să gătească pentru ei”


Horoscop 18 august 2021. Peștii sunt mai conștienți de responsabilitățile lor și le acceptă mai ușor

HOROSCOP

Horoscop 18 august 2021. Peștii sunt mai conștienți de responsabilitățile lor și le acceptă mai ușor


În timp ce mii oameni invadau aeroportul Kabul încercând să fugă de talibani, teroriștii se relaxau în parcurile de distracții. VIDEO halucinant

Știrileprotv.ro

În timp ce mii oameni invadau aeroportul Kabul încercând să fugă de talibani, teroriștii se relaxau în parcurile de distracții. VIDEO halucinant


12 jucători de primă ligă au întreţinut relaţii intime pe stadion, fără să ştie că sunt filmaţi

Telekomsport

12 jucători de primă ligă au întreţinut relaţii intime pe stadion, fără să ştie că sunt filmaţi


Când și cum are rost să îți faci asigurare CASCO?

PUBLICITATE

Când și cum are rost să îți faci asigurare CASCO?

Urmărește cel mai nou VIDEO

RECOMANDĂRI

Citeste continuarea articolului pe libertatea.ro