Cîmpeanu: Puţin peste 215.000 de elevi sunt vaccinaţi. Cei mai mulți din categoria 16-19 ani

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a menționat că în prezent circa 215.000 de elevi sunt vaccinaţi împotriva Covid-19, cei mai mulți elevii fiind din categoria de vârstă 16-19 ani. Numărul elevilor vaccinai este destul de mic, iar în cazul unei îmbolnăviri s-ar putea lua în calcul și varianta de învăţământ în sistem hibrid, însă recunoaște că nu prea s-a apelat la o astfel de măsură.

„Avem astăzi puţin peste 215.000 elevi vaccinaţi. Cea mai mare parte sunt elevi din categoria de vârstă 16-19 ani care au depăşit 20% ca procent al celor vaccinaţi. În categoria de vârstă 12-15 ani suntem la un procent de puţin peste 5%, deci 6%, deci sunt foarte puţini acei elevi care sunt vaccinaţi şi în cazul unei îmbolnăviri ar putea şi ar dori să vină la şcoală cu prezenţă fizică, am deschis această posibilitate, dar nu sunt foarte multe situaţiile în care s-a apelat la această posibilitate”, a declarat Sorin Cîmpeanu, marţi seară, la Digi 24.

Întrebat dacă elevii care sunt vaccinați, testați sau trecuți prin boală pot participa la cursuri fizic, iar restul online, ministrul nu vede cu ochi buni această decizie întrucât profesorii vor fi nevoiți să se concentreze simultan la cei prezenţi şi la cel din online.

Citeste continuarea articolului pe gandul.info