COTAR cere demiterea preşedintelui Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu

Aceasta în condițiile în care autoritatea a propus eliminarea plafonării cheltuielilor administrative ale societăților de asigurări, dar acum observăm că acestora nu le mai ajung profiturile și vor tot mai mult.

Mai departe, comunicatul integral COTAR:

De asemenea, cerem demiterea de urgență a Președintelui Consiliului Concurenței, pentru favorizarea evidentă a asiguratorilor, în defavoarea celor care plătesc polițele RCA obligatorii.

„După ce ne-am luptat, ani la rând, pentru a stabiliza piața asigurărilor RCA, vedem că e posibil să ne întoarcem de unde am plecat, pentru că asiguratorii, prin diverși parlamentari, încearcă din nou să-și impună punctul de vedere în piață, în detrimentul consumatorului care este obligat prin lege să cumpere polița RCA.

S-a lansat deja ideea plafonării sumelor acordate pentru reparații, în condițiile în care asiguratorul poate primi oricât. Dacă vor plafonare la reparați, de ce să nu plafonăm și polițele, cât timp acestea sunt obligatorii, nu facultative?

Încă o dată vedem cum…
Citeste continuarea articolului pe romanialibera.ro