Cum respinge Florin Cîțu opinia specialiștilor medicali care cer carantină, deși i-a invocat în războiul cu Vlad Voiculescu sau când a apărat organizarea congresului PNL cu 5.000 de oameni

Premierul demis Florin Cîțu a respins categoric cererea specialiștilor în medicină de la Institutul Național de Sănătate Publică (INSP), care au cerut carantinarea pentru două săptămâni a Bucureștiului și Ilfovului, unde rata de infectare a crescut accelerat până peste 15 cazuri la mia de locuitori.

INSP și-a bazat propunerea pe creșterea rapidă a infectărilor, imposibilitatea de a controla respectarea măsurilor și tendința crescătoare a pandemiei.

Cîțu a respins însă categoric argumentele specialiștilor, anunțând că ”nu luăm această măsură. Aţi văzut că şi anul trecut a fost această discuție despre carantinarea Bucureștiului și a Ilfovului și nu a funcționat”.

INSP este condusă de Radu Cucuiu, medic epidemiolog, și funcționează în subordinea Ministerului Sănătății. Este o organizație formată din specialiști în sănătate.

Cu alte ocazii, premierul Florin Cîțu a invocat constant ”specialiștii” atunci când a avut nevoie de argumente în favoarea pozițiilor sale. Așa s-a întâmplat în septembrie 2021, când s-a apărat de criticile vehemente legate de organizarea congresului PNL cu 5.000 de oameni în interior, spunând că ”Specialiştii, avem recomandare de la specialişti, spun că dacă se respectă toate normele… Avem acolo 15.000 de metri pătraţi, asta înseamnă că fiecare persoană, dacă vin 5.000 de delegaţi, respectăm cei trei metri pătraţi pentru fiecare persoană. Vor fi şi cu certificat verde şi cu centre de testare, toate condiţiile de siguranţă vor fi respectate ca să se poată desfăşura acest congres în condiţii de siguranţă”.

Relatările de la congresul PNL au demonstrat însă că nu au fost respectate regulile în vigoare, iar poliția a amendat ulterior partidul cu 10.000 de lei.

Tot în septembrie, Cîțu s-a folosit iarăși de ”specialiști” pentru a respinge criticile lui Vlad Voiculescu, care acuza ascunderea unui număr de cazuri de Covid pentru a facilita congresul PNL.

„Le recomand tuturor românilor să asculte doar de specialişti. Informaţiile referitoare la sănătate sau modul de calcul al incidenţei trebuie să vină doar de la specialişti, nu de la oameni care nu au niciun fel de experienţă, expertiză în acest domeniu”, spunea Florin Cîțu pe 27 septembrie.

Datele oficiale au arătat că mii de cazuri de Covid înregistrate înaintea congresului PNL au fost într-adevăr raportate după Congres.

Citește mai jos cererea INSP:

sursa foto: Inquam Photos/ Costin Dinca


Citeste continuarea articolului pe g4media.ro