De
Miercuri, 04 martie 2020, 18:13
Adelina Pestrițu a povestit pe blog despre călătoria la
Milano și perioada care a urmat după întoarcere. Vedeta a povestit că nu a avut
simptome specifice virusului și nici nu i s-a impus să stea în carantină, ci a
decis singură să apeleze la această metodă de autoizolare.
„Văzând panica generată de temutul coronavirus prezent mai
nou și în Europa, dar mai ales în Italia, chiar dacă Milano nu se afla (cel
puțin la momentul respectiv) pe harta orașelor intens afectate, am preferat să
recurg la metodă de autoizolare.
Această este o măsură pe care mi-am impus-o singură, fără să mă oblige cineva, fără să fiu împinsă de simptome specifice acestui virus sau de medici… stau în casă de la venirea mea în țară pentru că sunt o fire precaută și responsabilă cu mine și cu cei din jur.
Nu este vorba despre o carantină, este soluția la care am recurs eu urmând indicațiile autorităților și propria mea conștiința.’, a scris Adelina Pestrițu pe blogul personal.
Adelina Pestrițu: „Abia aștept să-mi strâng fetița în brațe”
Cel mai greu i-a fost Adelinei Pestrițu să stea departe de fiica sa, Zenaida, care în august urmează să împlinească doi ani.

„Am intrat în această autoizolare conștientă că timp de două săptămâni activitatea mea din Social Media nu va mai fi una la fel de intensa si diversa. Este o situatie de moment care va trece.
În câteva zile se va termina acesta perioada de autoizolare în ceea ce mă privește și voi reveni la ritmul intens de postări cu care v-am obișnuit.
Vă mai pot spune că mă macină un dor imens de Zeny pe care abia aștept s-o strâng în brațe. Până atunci va invit să-mi fiți alături. Chiar și izolată’ pot fi alături de voi și asta este un motiv de bucurie”, a mai ținut să precizeze Adelina Pestrițu pe blogul personal.
Citeşte şi:
:quality(80)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2020/3/04/021ad66d2e959eaf1f65331fdf6520d4.jpg)
GSP.RO
Primăria a aprobat investiția lui Borcea de 200 de milioane de euro, la doi pași de stadionul Ștefan cel Mare
:quality(80)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2020/3/03/c6384871db5bc73e12bcbe41edb691d8.jpg)