Deputat USR, atac fără menajamente la Cîţu: „Dacă se dovedeşte că acuzaţiile sunt reale, atunci premierul trebuie să părăsească de îndată funcţia”

„Am fost şi eu student în America, inclusiv pe la începutul anilor 2000. Am acumulat şi eu datorii acolo, mii bune de dolari, mai ales în timpul masterului. Am plătit la ele ani buni după ce m-am întors în ţară şi le-am stins până la ultimul cent. M-am abţinut de la comentarii pe povestea cu DUI-ul, deşi eu toţi anii cât am stat în America dacă mi-era frică de ceva era să nu cumva să încalc vreun milimetru legea. Fiindcă îmi punea în pericol viza şi riscam să nu-mi închei studiile ceea ce ar fi fost catastrofal”, scrie deputatul USR din Braşov, Tudor Benga, pe pagina de Facebook.

Acesta spune că au trecut 20 de ani de la momentul în care premierul a condus băut: „omul a plătit, las electoratul să tragă fiecare propriile concluzii”.

Deputatul precizează, însă, că problema cu datoriile neplătite este deja „o cu totul altă mâncare de peşte”.

„Şi nu, .<nu-mi amintesc, nu ştiu despre ce e vorba> nu este nici pe departe un răspuns acceptabil. Dacă premierul Cîţu a lăsat într-adevăr în urmă sa o datorie de mii de dolari neplătită din anii de şcoală în America atunci asta este extrem de grav şi premierul nu mai are ce căuta în funcţia publică. Mai mult decât atât, nu este doar responsabilitatea lui Florin Cîţu să lămurească urgent fără urmă de dubiu toată această poveste. Este simultan o problemă de credibilitate a întreg statului român. Ideea că am putea avea ca şef de guvern şi al patrulea om în stat un ţepar de rând este pur şi simplu inacceptabilă şi trebuie lămurita de urgenţă. Să lăsăm să planeze dubii asupra unei astfel de situaţii ar fi o palmă inacceptabilă pe obrazul întregului stat şi guvern român câtă vreme Florin Cîţu ocupă funcţia de premier şi nu clarifică situaţia. Iar dacă se dovedeşte că acuzaţiile sunt reale atunci premierul trebuie să părăsească de îndată funcţia fără nici o altă discuţie”, spune deputatul USR.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

Citeste continuarea articolului pe mediafax.ro