Diferenţele importante dintre o alergie şi o răceală. Dr. Grigore: „E o boală care nu te omoară, dar nu te lasă să trăiești”

„Rinita alergică are nenumărate cauze, dar avem două entităţi mari. Rinita alergică sezonieră şi în principal diverse polenuri, începând cu polenul de iarbă proaspătă şi terminând cu polenul de ambrozie. Ambrozia este către sfârşitul verii sau mai este rinita alergică persistentă care în general este rinita la praful din casă, la părul de pisică, câine, acarieni.

Cea mai frecventă rinită alergică sezonieră la polenuri este cea la ambrozie. Foarte multe persoane se prezintă cu simptomele rinitei alergice”, a spus medicul Raluca Grigore, marţi, în cadrul emisiunii Sfat de Sănătate de la Antena 3.

Diferenţele dintre rinita alergică şi răceală

„O răceală banală în prima zi de debut se suprapune perfect cu simptomatologia unei rinite alergice. Adică avem nasul înfundat, nasul curge, dar secreţiile sunt apoase, poate apărea strănutul. Diferenţa ar fi acea mâncărime în jurul ochilor, la nivelul nasului, cerului gurii sau urechilor la persoanele alergice. O alta ar fi că cei care sunt alergici nu scapă de aceste simptome după două zile, ci durează pe toată durata expunerii la alergeni.

Se spune că rinita alergică este o boală cronică, care nu te omoară, dar nici nu te lasă să trăieşti foarte bine. Cea mai bună metodă este să evităm alergenul. Perioada aceasta în care am purtat mască, a scăzut incidenţa simptomatologiei la persoanele alergice. 

Prevenţia este cheia controlului bolilor. Nemaivenind în contact direct cu alergenul, pentru că acele particule erau filtrate de masca purtată, simptomatologia nu a mai fost aceeaşi.

Persoanele care ştiu că sunt alergice trebuie să ştie când să aerisească încăperea sau dacă sunt obligate să meargă într-o zonă unde există un câmp deschis cu foarte multe polen de ambrozie. Ar trebui să ia un antihistaminic înainte sau să facă un tratament cronic care se adresează mucoasei nazale”, a explicat dr. Grigore.

Când este recomandat să aerisim în cameră

„Ar trebui să aerisim în cameră după ploaie şi seara, astfel încât să nu intrăm în contact cu alergenul. Înainte de luna în care apare polenul respectiv, cam cu două săptămâni înainte, ar trebui să începem să luăm un antihistaminic pe gură, şi un tratament cu un antiinflamator pe nas”, a mai explicat dr. Grigore.

Rinita alergică poate duce în timp la astm bronşic

„Există complicaţii care apar la nivelul sinusurilor, mai exact rinosinuzita cronică cu polipiza nazală şi există complicaţii ale căilor aeriene respiratorii inferioare şi anume, apariţia în timp a astmului bronşic. 

De aceea este bine să fim atenţi la copilul care face alergie şi la copilul născut din părinţi alergici. Să avem grijă să controlăm alergia, pentru că în timp putem deveni alergici şi la altceva”, a mai precizat medicul ORL

Cum funcţionează vaccinul pentru alergii

„Există ceea ce se numeşte cură de sensibilizare pe care o face alergologul, deci un medic specialist, şi se face atunci când eşti alergic la un anumit polen, pentru că există dezvoltate acele cure de sensibilizare, iar practic tratamentul poate fi limitat la controlul simptomelor locale, dacă nu răspund la sensibilizare”, a mai spus dr. Mihaela Grigore.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp sau Signal

Citeste continuarea articolului pe antena3.ro