Elevii cer 4,7% din PIB pentru învățământ: „Educația din România nu e Cenușăreasa”

„Educația din România nu e Cenușăreasa! Acordați o finanțare adecvată! În cursul acestei săptămâni, a fost publicat un proiect de ordonanță de urgență cu privire la prorogarea unor termene de aplicare a unor dispoziții legale, inclusiv prevederea referitoare la alocarea a 6% din PIB pentru domeniul educației, aspect devenit deja o tradiție a guvernului încă din 2011, de când există Legea educației naționale.

Consiliul Național al Elevilor condamnă cu fermitate decizia de a subfinanța din nou un domeniu atât de important pentru evoluția societății și solicită creșterea finanțării învățământului la 4,7% din PIB, atât cât este media europeană a alocărilor bugetare pentru acest sector, conform Eurostat”, se arată într-un comunicat al CNE.

Elevii cer 4,7% din PIB pentru învățământ: Educația din România nu e Cenușăreasa

De asemenea, elevii atrag atenția că e necesară cuprinderea unor sume pentru asigurarea cuantumului minim al burselor școlare conform criteriilor actuale de acordare, dar și a unor sume pentru asigurarea transportului gratuit al elevilor.

CNE susține că aceste două revendicări sunt indispensabile unui act educațional de calitate, dar și pentru a combate fenomene precum sărăcia, excluziunea socială și abandonul școlar, care afectează aproximativ o treime dintre elevii României.

Totodată, CNE solicită Ministerului Educației să convoace de urgență Consiliul Național pentru Finanțarea Învățământului Preuniversitar (CNFIP) în așa fel încât să se poată decide din timp costul standard per elev, iar unitățile de învățământ să poată dezvolta proiectele de bugete aferente anului financiar 2022.

O tergiversare a stabilirii costului standard, așa cum s-a întâmplat în anul 2021, atrage după sine multiple dezavantaje cu impact major în viața școlară a fiecărui elev, a transmis CNE.

„Nu este posibil ca anul 2022 să ne prindă pe nepregătite”

Elevii cer publicarea proiectului de buget de stat pentru anul 2022 și organizarea unei dezbateri publice pe marginea lui.

„Cea mai mare parte dintre motivele pentru care școala românească eșuează este reprezentată de o subfinanțare cronică. Mecanismul e simplu – cu cât sunt mai puțini bani pentru educație, cu atât șansele elevilor de a se integra în societate și în piața muncii sunt mai mici.

Nu este posibil ca anul 2022 să ne prindă pe nepregătite, astfel că e necesar ca autoritățile să prioritizeze educația și să o considere un sector indispensabil, cu o finanțare adecvată”, a declarat Silviu Morcan, președintele Consiliului Național al Elevilor.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp sau Signal

Citeste continuarea articolului pe antena3.ro