De
Joi, 18 iunie 2020, 15:24
Potrivit procurorilor, este vorba despre Vasile Rîmbu, fostul manager al SJU Suceava, Alexandru Macovei, fostul director medical al unității, Mihaela Hreceniuc, directorul de îngrijiri și coordonatorul Compartimentului de prevenire a infecţiilor asociate asistenţei medicale care erau în funcție la momentul izbucnirii pandemiei de COVID-19, când spitalul s-a transformat în focarul de coronavirus al României, cu sute de pacienți și cadre medicale care s-au îmbolnăvit.
”La data de 12 iunie 2020, procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de patru suspecţi, într-un dosar al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, care are ca obiect săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, neluarea măsurilor de sănătate şi securitate în muncă şi zădărnicirea combaterii bolilor. În perioada 17 – 18 iunie, celor patru persoane le-a fost adusă la cunoştinţă calitatea de suspect”, se precizează într-un comunicat al PÎCCJ.
Suspendat după infectarea în masă a cadrelor medicale de la Spitalul Județean Suceva, Vasile Rîmbu a anunțat miercuri, 13 mai, că și-a depus demisia din funcție.
La începutul lunii aprilie, la conducerea SJU Suceava a fost numit doctorul militar col. Daniel Ionuț Derioiu.
Citeşte şi:
:quality(80)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2020/6/18/05b0bca49ea1a9aee76ced408b3a6f20.jpg)
PARTENERI – GSP.RO
Declarații dure la adresa lui Helmut Duckadam: „După ce te-au împins foamea și sărăcia, nu veni acum să te plângi!”
:quality(80)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2020/6/17/8cf62d5889fdc7a9758e09cdd2eb1d23.jpg)
HOROSCOP
Horoscop 18 iunie 2020. Scorpionii au parte de o zi confuză, Berbecii încep o perioadă tulbure pe care va trebui să o gestioneze inteligent
Urmărește cel mai nou VIDEO