Gările din ţară sunt pline de refugiaţi. Autorităţile le oferă apă, hrană şi cazare

La gara din Sighetu Marmaţiei, autorităţile locale s-au mobilizat pentru asigurarea transportului refugiaţilor ucraineni.

Un grup de 15 studenţi din Ucraina au fost nevoiţi să renunţe la studii. Au plecat spre Bucureşti, acolo unde vor fi aşteptaţi de reprezentanţii Ambasadei.

400 de refugiaţi din Ucraina au sosit ieri la Ploieşti

Accesul publicului în zona de parcare din faţa gării de Sud Ploieşti a fost blocat pentru a face loc refugiaţilor.

Peste 250 de ucraineni au fost cazaţi în hoteluri, iar alţi 150 au fost transportaţi în localităţile din apropiere.

Sute de refugiaţi ucraineni au ajuns şi în gările din Arad. 

De asemenea, peste 1.500 de ucraineni au ajuns cu avionul la Iaşi.

Pentru ei, faptul că au reuşit să fugă din calea războiului, reprezintă un nou început şi o şansă la o viaţă normală.

[EMBED_158479

În data de 07.03.2022, în interval de 24 de ore, la nivel naţional, prin punctele de frontieră au intrat în România 80.044 de persoane, dintre care 29.636 cetăţeni ucraineni (în scădere cu 12,7% faţă de ziua precedentă).

Primii refugiaţi ucraineni şi-au găsit loc de muncă în România. Care este condiţia să se poată angaja

Printre refugiaţii care ajung la noi în ţară se numără şi persoane care nu au pe nimeni în străinătate. Ajung astfel să depindă complet de ajutorul oferit de statul român. 

Mulţi dintre ei deja îşi caută un loc de muncă. Antreprenorii români vor să îi primească cu brațele deschise în toate domeniile, de la confecții, HORECA sau construcții. 

Situația creată de conflictul din Ucraina a generat un val de migrație către România și celelalte țări europene. 

Cetățenii ucraineni au căutat zone sigure pentru a se stabili, cel puțin până la terminarea războiului. 

Dincolo de provocările legate de trecerea frontierelor, mulți dintre ei vor avea, foarte curând, de înfruntat și provocări financiare. 

Angajările se fac pe baza statutului de refugiat

Persoanele care vin din Ucraina și primesc statutul de refugiat au aceleași drepturi ca cetățenii români, mai puțin dreptul de vot și de a fi aleși în funcții publice.

„La nivelul angajabilităţii acestor persoane, ei pot să fie angajaţi pe o perioadă de maxim 9 luni, doar pe baza statului de refugiat.

Pot benficia de partea de informare, consiliere, chiar şi de formare profesională”, spune Csaba Bekesi, director executiv AJOFM Bihor.

Angajările se fac pe baza statutului de refugiat. 


Pe grupurile create pentru susținerea ucrainenilor, au început deja să apară și anunțuri cu oferte de muncă. 

Oamenii pot primi şi ajutor pentru plata chiriei

Unele persoane care au ajuns în ţara noastră şi-au găsit deja un loc de muncă. 

„Sunt gata să fac orice, nu pot sta degeaba, sper să mă întorc și la familia mea”, spune Natalia.

„Eu sunt barber, coafez bărbații, le aranjez și barba și părul, nu era un loc la salon, însă s-a făcut tot posibilul să se găsească”, povesteşte Lenuţa.

Citeste continuarea articolului pe antena3.ro