Incendiile din California au distrus o suprafaţă record de 1,6 milioane de hectare, de două ori mai mult decât s-a înregistrat vreodată

Incendiile de vegetaţie din California au distrus peste 1,6 milioane de hectare în 2020, depăşind de două ori precedentul record anual şi reprezentând o suprafaţă mai mare decât cea a statului american Connecticut, au anunţat reprezentanţii autorităţii statale de protecţie împotriva incendiilor, citaţi de Reuters.

California, cel mai populat stat american, a fost afectat de cinci dintre cele mai ample şase incendii din istoria sa în acest an, într-o perioadă în care valurile de căldură şi fulgerele uscate au coincis cu apariţia unor condiţii meteorologice secetoase, despre care experţii în climă afirmă că sunt cauzate de modificările climatice.

Cel puţin 31 de oameni au murit în acest an în incendiile din California, iar peste 8.454 de locuinţe şi clădiri au fost distruse, au precizat reprezentanţii Cal Fire, scrie Agerpres.

Precedentul record stabilit de incendiile din California era de 809.370 de hectare şi a fost înregistrat în 2018, când acest stat american s-a confruntat cu cel mai devastator incendiu din istoria sa, care a ucis cel puţin 85 de civili şi a distrus aproape 19.000 de clădiri în jurul oraşului montan Paradise.

California s-a confruntat cu…
Citeste continuarea articolului pe digi24.ro