Iranul a anunţat că există ”indicii serioase privind responsabilitatea Israelului” în asasinarea lui lui Mohsen Fakhrizadeh, șeful programului nuclear de la Teheran

Iranul a anunţat că există ”indicii serioase privind responsabilitatea Israelului” în asasinarea unui important om de ştiinţă iranian în domeniul nuclear şi îşi rezervă dreptul de a se apăra, se arată într-o scrisoare trimisă vineri secretarului general al ONU Antonio Guterres şi Consiliul de Securitate al ONU, relatează Reuters.

”Avertizând împotriva oricăror măsuri aventuriste din partea Statelor Unite şi Israel împotriva ţării mele, în special în perioada care a mai rămas actualei administraţii din SUA, Republica Islamică Iran îşi rezervă drepturile de a lua toate măsurile necesare pentru apărarea poporului şi a intereselor ţării”, se arată în scrisoarea adresată de emisarul Iranului la ONU, Majid Takht Ravanchi.

Un eminent om de ştiinţă iranian în domeniul nuclear, Mohsen Fakhrizadeh, a fost asasinat vineri în apropiere de Teheran, au relatat media de stat iraniene, iar ulterior Ministerul Apărării şi Ministerul de Externe din Iran au confirmat informaţia.

Fakhrizadeh a decedat la spital, după un atac la Absard, comitatul Damavand.

Numele lui Fakhrizadeh, care potrivit serviciilor de informaţii occidentale a supervizat programul nuclear iranian, este menţionat în rezoluţiile ONU cu privire la sancţiuni din cauza activităţii sale în presupusa dezvoltare a armelor nucleare iraniene.

sursa: Agerpres.ro


Citeste continuarea articolului pe g4media.ro