Mărturia tânărului erou care a reuşit să salveze 6 oameni din accidentul soldat cu 45 de morţi din Bulgaria: „Oamenii au început să ţipe ca în filmele de groază“

Lulzim Sulejmani are 26 de ani, şi este din oraşul sârb Presevo. El se află acum internat într-o clinică din Sofia, alături de logodnica sa. Cei doi se numără printre cei şapte care au reuşit să scape din incendiul de pe autostrada din Bulgaria.
În noaptea tragediei, bărbatul era treaz. El stătea cu logodnica sa pe penultimele locuri din autobuz. După ce a izbucnit incendiul, Luzmin a reuşit să spargă geamul lateral din dreptul lui, şi-a tras partenera abia trezită, care nu putea merge deoarece avea piciorul rupt, şi a scos-o din vehicul.
„În timp ce autocarul mergea s-a lovit de balustrada din partea dreaptă, roţile au explodat şi a izbucnit incendiul, era mult fum. Apoi autocarul s-a deplasat 20 de metri la stânga şi s-a oprit singur. Oamenii au început să vomite, să ţipe ca în filmele de groază. Am reuşit să scap pentru că am luat ciocanul şi am spart geamul. Mi-am scos logodnica şi alte cinci persoane”, a declarat Sulejmani pentru Klan TV, potrivit Libertatea.
Logodnica, Medina Lutfi, a spus cu lacrimi în ochi că ceilalţi oameni ţipau, multi dintre ei fiind copii.
„Nu ştiu, dormeam şi deodată i-am auzit pe pasageri plângând şi strigând. Lulzim a spart sticla şi nu ştiu cum am ieşit. Când am văzut că e deschis în spatele capului meu, am sărit. Fumul negru era ca după o explozie de bombă. Dormeam cu toţii, era pe la două dimineaţa. Am auzit copiii plângând, erau mulţi copii.”
Lulzim Sulejmani a povestit că după accident au trecut doar 10 minute până când autocarul să se facă scrum. El e cetăţean sârb şi a fost vizitat la spital de ambasadorul sârb în Bulgaria, Zeljko Jovic.

12 copii au murit

În accident au murit 45 de pasageri, inclusiv 12 copii, şi au fost răniţi alţi şapte. Cele mai tinere victime sunt doi fraţi, gemeni, de 4 ani, care au murit împreună cu părinţii lor. Accidentul e cel mai grav petrecut pe şosea în istoria Bulgariei şi cel mai grav din Europa în ultimii 10 ani.

Citeste continuarea articolului pe adevarul.ro