Mihai Chirica va candida la Iaşi, pentru un nou mandat de primar, din partea PNL

Edilul Iaşiului Mihai Chirica va candida pentru un nou mandat la primărie, din partea liberalilor, decizia fiind luată sâmbătă seară, în şedinţa Biroului Politic Judeţean PNL Iaşi.

Chirica va primi postul de prim-vicepreşedinte al filialei judeţene, au mai decis liberalii.

Din cei 33 de membri ai BPJ, 28 au votat în favoarea candidaturii lui Chirica din partea PNL, doi liberali au votat împotrivă, iar trei s-au abţinut.

Totodată, şefii organizaţiei judeţene PNL Iaşi le-au spus celor prezenţi la şedinţă că Mihai Chirica şi-a depus adeziunea la PNL, aceasta fiind acceptată de BPJ, informează News.ro.

De asemenea, a fost convocat Comitetul Director Judeţean al PNL Iaşi, pentru 21 martie, când va fi validată intrarea lui Mihai Chirica în partid.

PNL Iaşi a mai stabilit sâmbătă ca liderul filialei judeţene, Costel Alexe, ministru al Mediului, Apelor şI Pădurilor să fie candidatul partidului la şefia Consiliului Judeţean.

Întrebat de jurnalişti, în urmă cu doi ani, la finalul unei reuniuni a PSD Iaşi în care s-a discutat excluderea sa din partid, dacă se gândeşte să se înscrie în PNL, Mihai Chirica a precizat că “dacă îşi schimbă PNL numele în PSD, atunci mai discutăm“.

Iniţial, Mihai Chirica a râs când a auzit întrebarea şi i-a spus jurnalistului: „Cred că aţi stat mult în zăpadă, mă iertaţi că spun lucrul ăsta. O întrebare mai interesantă aveţi?“

Ulterior, Mihai Chirica a completat: „Discutăm despre social-democraţie. Dacă îşi schimbă PNL numele în PSD, atunci mai discutăm“.

Citeste continuarea articolului pe romanialibera.ro