Mihai Tudose, mesaj ironic la adresa comisarului european Adina Vălean: „Deturna-v-aş”

În manieră ironică, fostul premier Tudose a transmis că „dacă mai trăia, liberalismul românesc ar fi împlinit azi 146 de ani”.

«Deturna-v-aş…

Salut cu mândrie declaraţia comisarului european ,,pe transporturi” despre isprava cu avionul deturnat de Lukashenko! Glumesc, evident!
În timp ce toată lumea civilizată este oripilată şi maxim de nervoasă pe gestul incalificabil de terorism de stat…. comisaru’ european PNL, direct responsabil, se declară mulţumită în numele rudelor celor care au reuşit să ajungă la destinaţie!!! Vorba unui prieten: ,,Dacă mai trăia, liberalismul românesc ar fi împlinit azi 146 ani”……», a scris Mihai Tudose pe Facebook.
Într-o postare pe Twitter, comisarul european Adina Vălean a salutat plecarea către Vilnius a avionului ce fusese deturnat la Minsk pentru ca autorităţile din Belarus să îl poată prinde pe jurnalistul disident Roman Protasevici. Ulterior, mai mulţi oficiali europeni au criticat postarea Adinei Vălean.

„Cursa Ryanair tocmai a decolat din Minsk spre Vilnius. O veste bună pentru toată lumea, mai ales pentru familiile şi prietenii pasagerilor de la bord”, a scris Vălean pe Twitter.

Postarea a venit după ce cofondatorul canalului de opoziţie Nexta din Belarus a fost reţinut de poliţia belarusă, avionul în care se afla acesta fiind deviat pe Aeroportul din Minsk, pentru o presupusă alertă cu bombă. Preşedintele Lituaniei, Gitanas Nauseda, a spus că este vorba de un „act abject”, şi majoritatea liderilor europeni au denunţat actul.

Vezi şi: Un opozant al lui Aleksandr Lukaşenko a fost arestat pe aeroportul din Minsk după interceptarea unui avion Ryanair

Citeste continuarea articolului pe adevarul.ro