Ministrul Daniel Cadariu, chemat urgent în Parlament să dea explicații după dezastrul de la Târgul de turism din New York

„Azi l-am invitat la Comisia de turism şi antreprenoriat pe ministrul Turismului, domnul Cadariu, să explice cum a fost posibil ca România să fie reprezentată la Târgul de turism de la New York în halul în care a fost reprezentată, adică cu un stand ruşinos, care nu reprezintă absolut deloc nici potenţialul României şi nici România”, a anunțat Claudiu Năsui, într-o conferinţă de presă, marți, la Palatul Parlamentului.Problema de fond este existenţa „sinecurilor” în minister, locuri de muncă create pentru activul de partid, plătite cu salarii între 6.000 şi 12.000 dolari pe lună, susține Claudiu Năsui.

„Problema este această sinecură care pretinde că promovează imaginea României, dar, de fapt, nu face decât să mănânce bani care ar fi putut fi folosiţi raţional, pentru a avea un stand bun la acest târg şi chiar să ne promovăm imaginea. (…) Standul României arăta jalnic mereu, numai că de data aceasta ridicolul a fost maxim, a fost mai mult decât să se autodepăşească în ridicol”, a declarat deputatul USR.”Problema este mult mai profundă decât un simplu stand. Acesta este vârful aisbergului, partea care se vede a problemei. Problemele de fond ale Ministerului Economiei, înainte, şi acum Antreprenoriatului şi Turismului sunt sinecurile, sunt locurile acestea de muncă create pentru activul de partid, salarizarea în cazul acesta al Reprezentanţei externe a României şi al celor care au făcut standul acela fiind între 6.000 şi 12.000 de dolari pe lună, sume neimpozitate şi datorită statutului personalului diplomatic, care beneficiază şi de faimoasa pensie specială. (…) Practic, oamenii aceştia sunt plătiţi să nu facă nimic pe sume colosale, plătite din banii tuturor românilor. (…)

Aceasta este problema structurală, faptul că cei care ar beneficia de pe urma acestor târguri, adică membrii sectorului privat din economie, adică cei care au interes să vină turiştii, au hoteluri, au restaurante, au atracţie în România şi care ar beneficia enorm de pe urma acestor turişti, ei nu au un cuvânt de spus asupra cum se desfăşoară această reprezentare, dar sinecuriştii, politicienii, cei care sunt vremelnic în fruntea statului decid unde şi cum se merge. De aceea, l-am chemat în faţa comisiei să dea explicaţii, să ne spună cât a costat această delegaţie, ce diurnă s-a plătit, cum au fost aleşi membrii ei şi cum este posibil aşa ceva”, a explicat Năsui.Claudiu Năsui, fost ministru al Economiei, Antreprenoriatului și Turismului până în septembrie 2021, a anunțat că, în perioada mandatului său, erau 52 de angajaţi în care primeau astfel de indemnizaţii.

„Cât am fost eu ministru erau 52 de persoane, practic ministrul este a 53 a persoană bine plătită în minister. (…) Am desfiinţat 40 din aceste sinecuri cât am fost ministru. Au încercat să le reînfiinţeze după aceea, dar înţeleg că au primit aviz negativ de la Ministerul Finanţelor, după ce am atras atenţia. De asemenea, 30 din aceste posturi nu le-am mai prelungit, ele au fost prelungite în fix ziua în care am plecat de la guvernare de către noul ministru care a venit să asigure interimatul. Din câte ştiu, numărul acesta de posturi în niciun caz nu a scăzut”, a susţinut Năsui.Ministrul Turismului trebuie să reorganizeze prezenţa României la târguri, atrage atenția Claudiu Năsui.”Noi nu criticăm de dragul de a critica. Ce ar fi bine să ne răspundă ministrul este că ar vrea să reformeze acest sistem de promovare a României. Cât am fost ministru am propus un amplu mod de reorganizare a prezenţei României la târguri. După cum ştiţi, există o mafie, o clică de oameni care sunt în jurul Ministerului Economiei şi care beneficiază şi îşi iau grosul banilor din toate aceste prezenţe la târguri. Noi am propus o reformă prin care absolut fiecare firmă din România să poată să meargă la târgurile pe care le alege şi statul să-i ajute sub forma unui credit fiscal şi, în felul acesta, am depolitiza complet modul de a merge la un târg, care este o decizie eminamente comercială şi, practic, deschideam poarta tuturor să-şi promoveze destinaţiile, exportul, produselor”, a menţionat Claudiu Năsui, relatează agerpres.ro.

Citeste continuarea articolului pe realitatea.net