Putin nu va permite căsătoria persoanelor de același sex în Rusia cât e președinte

„Atâta timp cât voi fi preşedinte, nu se va întâmpla”, a declarat Putin la o reuniune în care s-au discutat posibile amendamente la Constituţie, potrivit relatărilor mass-media de stat.

Promovarea publică a homosexualităţii este o infracţiune în Rusia, potrivit legislaţiei federale promulgate de Putin în 2013.

Vladimir Putin, în vârstă de 67 de ani, a fost la putere ca preşedinte sau prim-ministru timp de două decenii, iar actualul său mandat de preşedinte se încheie în 2024. El este preşedintele rus care a rămas cel mai mult la putere după Iosif Vissarionovici Stalin.

Unele amendamente ale Constituţiei Federaţiei Ruse care sunt luate în considerare ar putea să-i permită lui Putin să-şi păstreze puterea şi după sfârşitul mandatului, în calitate de prim-ministru cu puteri extinse, senator pe viaţă sau şef al Consiliului de Stat, un organism consultativ. 


Citeste continuarea articolului pe romanialibera.ro