Reprezentanţii PLUS speră că Guvernul îşi va angaja răspunderea şi pentru schimbarea legislaţiei electorale

„PLUS salută intenţia Guvernului de a-şi angaja răspunderea în Parlament cu privire la abrogarea recursului compensatoriu sau la eliminarea dispoziţiilor privind dublarea perioadei cursurilor în cadrul INM. Chiar dacă acest pas prezintă riscul depunerii unei moţiuni de cenzură, considerăm că votul pentru o astfel de moţiune nu ar putea decât să clarifice situaţia politică din România. Guvernul trebuie să continue în acest sens, fără să cadă în cursa întinsă prin urgentarea procedurilor legislative din Parlament de către PSD”, au transmis reprezentanţii PLUS, într-un comunicat de presă remis, luni, MEDIAFAX.

PLUS mai spune că lipsa unor modificări privind legislaţia electorală, de exemplu alegerea primarilor în două tururi va duce la perpetuarea conducerilor ilegitime ale baronilor locali.

„Ne exprimăm, însă, îngrijorarea cu privire la omiterea modificărilor privitoare la legislaţia electorală dintre normele pe care Guvernul este dispus să îşi angajeze răspunderea. Lipsa unor modificări realizate…
Citeste continuarea articolului pe gandul.info