Service auto deținut de un român, în Spania, INCENDIAT. Pagube uriașe. Motivul HALUCINANT care ar fi stat în spatele teribilului gest

VINERI, 30 APRILIE 2021, 12:12

SURSĂ: Realitatea.NET

AUTOR: Dana Bărăgan

<!–

–>

Agenții de poliție au găsit suficiente probe care atestă că atelierul și tot ce se afla în interior au fost incendiate în mod intenționat, potrivit Știri Diaspora.

De asemenea, anchetatorii au subliniat că incendiul a avut mai multe focare, atât în ​​interiorul, cât și în exteriorul service-ului.

Poliția îi caută acum pe ocupanții SUV-ului care se afla în zonă, când a început incendiul. Surse din poliție spun că ancheta are drept scop identificarea persoanelor din mașina de tip SUV.

Aceleași surse susțin că service-ul este deținut de un cetățean de origine română, care avea prețuri cu adevărat competitive  comparativ cu cele din piață.

Incendiul din 27 aprilie, de la Service-ul Auto Talleres Vasi, din parcul industrial Amargacena, a fost sesizat în jurul orei 00:20, iar pompierii au reușit să-l stingă abia două ore mai târziu, respectiv în jurul orei 4:30. Din fericire nu au existat victime, însă telierul de 800 de metri pătrați și toate cele 46 de autovehicule din interior au fost arse în incendiu.

Citeste continuarea articolului pe realitatea.net