Societatea bazată pe muncă a lui Viktor Orbán. O examinare a termenului îi dezvăluie adevărata față

De unde provine termenul de „societate bazată pe muncă” elaborat de premierul ungar? O examinare mai atentă sugerează convingător că nu este un construct social coerent menit a fi utilizat consecvent atât în vremuri bune cât și rele. Mai degrabă este un instrument de comunicare politică.

(analiză preluată, via Rador, din publicația poloneză Visegrad Insight)

În august 2014 premierul Viktor Orbán a ținut un remarcabil discurs la Bálványos [i], în România. În acel discurs el a introdus termenul de „societate bazată pe muncă”: „în conformitate cu răspunsul Ungariei (la criza în curs a capitalismului) ne dorim o eră a societății bazate pe muncă; intenția noastră este să organizăm o societate bazată pe muncă […] care, prin natura sa, nu este una liberală.”

De fapt, la momentul discursului majoritatea elementelor esențiale ale democrației liberale fuseseră deja eliminate din Ungaria.

Merită să analizăm modul de funcționare al acestei societăți bazate pe muncă (SBM) în contextul unei crize sociale fără precedent, cum este cea actuală.

Daune grave

Refrenul obișnuit al lui Viktor Orbán – „noi nu dăm de pomană” – este nedrept și fals chiar și în vremuri normale, întrucât le refuză asistența acelora care trăiesc la periferia societății. Dar este deosebit de crud într-o situație în care sute de mii de membri care contribuie la SBM, pentru a-i folosi propriul termen, și-au pierdut slujbele și unica sursă de venit, într-un caz ce ilustrează perfect definiția forței majore.

Cu alte cuvinte, daunele sunt grave și nu au survenit sub nici o formă din vina respectivilor. E greu de imaginat un set de circumstanțe care să impună mai mult solidaritatea socială, și toși, SBM-ul lui Orbán rămâne fără reacție.

Să luăm un alt slogan al lui: „pentru fiecare slujbă pe care criza o distruge, noi vom crea una nouă” – care nu este cu nimic mai puțin ipocrit. Astăzi sunt distruse locuri de muncă. Slujbe noi nu vor mai fi create timp de luni sau ani, dacă vor mai fi create vreodată. Cei care și-au pierdut mijloacele de trai nu își permit luxul de a aștepta crearea de noi slujbe. Veniturile lor pierdute trebuie să fie înlocuite acum, fără întârziere.

Și, în fine, să examinăm și cea mai recentă declarație a premierului: „trebuie să conservăm sănătatea bugetului nostru și a datoriei naționale, fiindcă altfel țara va deveni vulnerabilă în fața puterilor străine și speculanților.”

Este incredibil de absurdă și vecină cu – dacă-mi permiteți – o paranoia amintind de Nicolae Ceaușescu, dictatorul comunist care a condus multă vreme România. În anii ’80, bântuit de amăgiri similare ale unei amenințări externe, Ceaușescu a diminuat datoria externă a țării într-un ritm nesustenabil, provocând o catastrofă economică și o contracție extraordinară a nivelului de trai al poporului român.

Comunicare politică

Și atunci, ce este în definitiv această SBM? Cele arătate mai sus sugerează că nu este un construct social coerent menit a fi utilizat consecvent atât în vremuri bune cât și rele. Mai degrabă este un instrument de comunicare politică. Magie retorică, dacă vreți.

Cuplată cu respingerea valorilor democrației liberale, SBM constituie o trăsătură caracteristică aproape fiecărui regim autoritar modern, de la cele mai extreme (fascism) până la așa-zisele democrații hibride ale timpurilor noastre.

Desigur, nu e neapărat obligatoriu ca lucrurile să stea așa. O SBM ar putea constitui un model social coerent, însă atunci ar avea următoarele caracteristici:

– munca este sursa oricărui venit și a tuturor tipurilor de venit

– toată lumea e angajată și în consecință nimeni nu are nevoie de asistență

– fenomenul „rent-seeking” [a obține venituri fără a produce la rândul tău valoare; de exemplu corupția este o formă ilegală și lobby-ul una legală de rent-seeking – n.trad.] e respins și reprimat de guvern

– venitul din muncă este proporțional cu efortul raportat la „productivitatea marginală” [surplusul de producție rezultat din adăugarea unei unități suplimentare de muncă, fără alte modificări ale procesului de producție – n.trad.]

Interpretarea de mai sus a SBM invocă ideologia inițială a comunismului, cu care Viktor Orbán, evident, nu vrea să aibă nimic de-a face.

O sursă de inspirație italiană

Deși nu este direct relevant pentru aserțiunile-cheie ale acestui articol, este totuși interesant de examinat decizia lui Viktor Orbán de a-și legitima programul prin invocarea ideilor guvernului Gombos [ii], care a condus Ungaria în anii ’30.

Gombos avea o mare simpatie pentru fascismul lui Mussolini, adaptând o serie de concepte ale conducătorului italian.

Conform lui Dorottya Szikra, cercetătoare renumită în acest domeniu, guvernul Gombos „discrimina sistematic între diverse grupuri sociale în privința asigurării serviciilor sociale, adâncind astfel faliile deja existente între aceste grupuri”.

Nu putem decât să speculăm afirmând că Viktor Orbán urmează aceste politici învrăjbitoare de dragul continuității istorice, cât și pentru a schimba valorile societății ungare, lucru considerat de el necesar în vederea unei mențineri la putere pe termen lung.

Dar, oricum ar sta lucrurile în realitate, de la discursul lui din 2014 SBM a devenit un element nelipsit din propaganda regimului Orbán.

În căutarea unei definiții

La fel ca toate produsele politice de succes, SBM este cu atât mai utilă cu cât îi lipsește o definiție exactă. În acest fel, ea poate fi adaptată într-un mod flexibil la condițiile politice mereu în schimbare. (Amintiți-vă ce spunea Humpty Dumpty [personaj din folclorul englez – n.trad.]: „Atunci când folosesc un cuvânt, el înseamnă ce vreau eu să însemne, nici mai mult și nici mai puțin.”)

Lipsa unei definiții a SBM permite un amplu spațiu de manevră pentru ca adepții lui Viktor Orbán s-o extindă în direcții nu neapărat prezente în conceptul original sau în declarațiile autorului lui.

Mesajele-cheie transmise de Viktor Orbán legat de SBM sunt următoarele:

– muncă înseamnă orice activitate care e valoroasă pentru țară, prin urmare „rent-seeking” poate fi acceptabil, dacă e considerat util de cei din conducerea ei

– munca astfel definită, combinată cu binele națiunii, este o forță care generează un sentiment de comunitate ce plasează toți „muncitorii” pe o platformă comună. În consecință, muncitorii îi includ prin definiție pe milionarii care muncesc din greu și/sau practică „rent-seeking” alături de alte categorii care muncesc și ele din greu, precum muncitorii din fabrici, vânzătorii din magazine sau asistentele din spitale

– prin urmare, societatea este împărțită în „muncitori” și „trântori” sau în „vrednici” și „nevrednici”. Primul grup merită respect și sprijin. Cât despre al doilea grup, statul exigent, dar echitabil, e dispus să-i ajute pe aceia care fac un efort sincer de a se alătura grupului celor vrednici. Dacă ei nu pot s-o facă sau nu fac tocmai asta, atunci guvernul nu le va oferi sprijin și acești nevrednici membri ai societății vor suporta consecințele din propria lor vină

– din contră, guvernul va asigura sprijin celor vrednici prin sistemul fiscal și pe alte canale. Drept urmare, sprijinul guvernamental e proporțional cu venitul: cei cu venit mare primesc mai mult sprijin, cei cu venit mic mai puțin. Distribuirea asistenței e considerată echitabilă, din moment ce cei cu venituri mari se consideră că contribuie mai mult la binele națiunii

– venitul provenit din muncă este cinstit, pe când cel câștigat fără muncă nu e și, prin urmare, ar trebui dezaprobat de guvern (vezi cazul elevilor romi din Gyongyospata, cărora le-au fost acordate despăgubiri pentru discriminare în instanță, însă plata lor a fost refuzată de guvern)

– națiunea organizată în jurul acestor interese și valori este permanent amenințată de inamici externi (imigranți, speculanți financiari, finanțistul George Soros, UE, etc.), împotriva cărora trebuie purtat un război perpetuu pentru protejarea realizărilor SBM

Lista de mai sus este un exemplu edificator cu privire la cât de bine servește SMB la fundamentarea politicilor sociale ale lui Orbán, care, în mare măsură ca și programul lui Gomobos acum aproape un veac, discriminează efectiv între diverse grupuri sociale, sprijinindu-le pe unele și penalizându-le pe altele.

După cum arată Szikra, instrumentarul lui Viktor Orbán este o mixtură eterogenă de elemente neoliberale, etatiste și tradiționaliste din care lipsesc nu numai valorile sociale liberale, ci și cele creștine.

Istoricul luptei

Avem așadar de-a face cu un produs politic care este eminamente adecvat unor extrapolări, mai cu seamă în contextul istoriei pestrițe de xenofobie, antisemitism și discriminare a Ungariei.

Printre aceste mesaje ascunse se pot afla următoarele:

– speculațiile și tranzacțiile financiare nu sunt considerate muncă, dar cu siguranță sunt efectuate mai cu seamă de evrei

– țiganii detestă munca, femeile lor fac copii doar pentru a escroca guvernul pentru pomeni sociale. Mulți bărbați romi sunt infractori. Capacitatea mentală a copiilor lor se situează sub medie, și prin urmare este justificată segregarea lor în școli (vezi „segregarea cu dragoste”, o expresie grotescă utilizată de fostul ministru Fidesz Zoltán Balog)

– în ciuda numeroaselor realizări și contribuții (de la János Hunyadi [iii] la laureați Nobel și medaliați olimpici cu aur), Ungaria este în mod repetat victima unui tratament nedrept din partea restului lumii (de la Trianon și până astăzi). „Noi, ungurii”, suntem excepționali, dar nu putem conta decât pe noi înșine.

După cum atestă istoricul luptei cu populismul la nivel mondial, este foarte dificil să combați cu succes o asemenea magie retorică. Prin urmare, nu e surprinzător că răspunsul opoziției democratice din Ungaria la lozincile lui Orbán legate de SBM a fost anost, în cel mai bun caz, și că doar rareori ea s-a angajat într-o condamnare fără echivoc.

Lucru ce ar putea fi explicat de faptul că SBM oferă stereotipuri atractive mai multor grupuri sociale, care transcend obișnuita linie de delimitare guvern-opoziție.

A venit însă vreme să ne ridicăm vocile. Lipsa de compasiune a lui Viktor Orbán pentru cele mai vulnerabile elemente ale societății în aceste vremuri de criză necesită o condamnare categorică și principială. Nu poate fi vorba de nici o interpretare a SBM, care e echivalentă cu abandonul unor largi segmente din societatea ungară ce au nevoie cu disperare de ajutor.

Opoziția democratică trebuie să insiste pe un sentiment autentic de solidaritate, pe o disponibilitate reală de a acorda ajutor și pe o contribuție mai mare a acelora care dețin mijloacele pentru a ameliora suferințele oamenilor loviți cel mai greu de această criză.

Notele autorului:

[i] Un sat din Transilvania, România, locul unor școli de vară politico-culturale anuale pentru tinerii unguri care trăiesc în România. La eveniment participă politicieni de seamă ai Fidesz și e utilizat cu regularitate de Viktor Orbán pentru a-și expune viziunile strategice.

[ii] Gyula Gombos (1886-1936) politician ungar de extrema dreaptă

[iii] János Hunyadi (1406-1456) comandant militar ungar a cărui victorie la Nandorfehervar (astăzi Belgrad) în 1456 a oprit pentru 70 de ani avansul Imperiului Otoman în Europa creștină.

Articol de Péter Felcsuti (director de bancă pensionat, fost președinte al Asociației Bancare Ungare) / Traducere: Andrei Suba (Rador)

Sursa foto: Foreign Affairs


Citeste continuarea articolului pe g4media.ro