SUA critică poziția Franței în privința deținuților jihadiști din Siria

„Ar fi iresponsabil din partea unei ţări să aştepte de la Irak să rezolve această problemă în locul său”, a declarat coordonatorul acţiunii antiteroriste din SUA, Nathan Sales, în cadrul unei conferinţe de presă de la finalul unei reuniuni a coaliţiei anti-SI de la Washington. El a făcut din nou apel la toate părţile să-şi repatrieze şi apoi să-şi judece cetăţenii, dar nu a ascuns faptul că reuniunea s-a încheiat fără un acord pe această temă.

Mai multe mii de jihadişti străini sunt deţinuţi în prezent în închisori kurde din Siria. Riscul pe care îl presupune această situaţie a fost reamintit de recenta ofensivă turcă împotriva forţelor kurde din regiune, care a provocat temeri că deţinuţii vor reuşi să evadeze.

În Siria, „situaţia se poate schimba într-o clipită”, a apreciat Nathan Sales. „Credem că ar trebui să existe un sentiment de urgenţă să-i repatriem acum, cât mai există timp”, a adăugat…
Citeste continuarea articolului pe romanialibera.ro