Un bărbat din Argeş a suferit arsuri în urma unui incendiu provocat la o hală în care erau depozitate acetonă şi răşini

Potrivit ISU Argeş, incendiul a izbucnit la o hală în localitatea Căteasca, în zona km 94 de pe autostrada A1.

În hală erau depozitate acetonă şi răşini poliesterice, însă nu a fost pericol de explozie. Incendiul s-a manifestat pe aproximativ 200 mp, iar pentru singerea lui au fost trimişi peste 35 de pompieri argeşeni.

Un bărbat care a încercat să stingă incendiul a fost rănit.

„A fost o singură victimă, un bărbat în vârstă de 22 de ani, care a suferit arsuri superficiale la membrele inferioare, a primit îngrijiri medicale şi refuză transportul la spital”, au declarat reprezentanţii ISU Argeş.

Deocamdată nu se ştie cauza izbucnirii incendiului.