Vaccinare obligatorie de azi pentru forțele de ordine și pentru personalul școlar din Italia/ Cei care nu se vaccinează riscă suspendarea fără remunerație, dar și retragerea  temporară a ecusonului, armei și cătușelor

Vaccinarea obligatorie a personalului școlar începe miercuri și școlile vor primi o circulară cu indicațiile pentru controlul certificatului verde. Obligația de rapel – adică de a se supune celei de-a treia doze de vaccin anti-Covid – se aplică și personalului școlar, începând de miercuri, 15 decembrie, potrivit circularei transmise de Ministerul Afacerilor Interne (MAI).

Circulara introduce obligația pentru agenți și pentru forțele de ordine, sub sancțiunea suspendării din serviciu fără remunerație, dar și retragerea temporară a ecusonului, armei și cătușelor.

Printre categoriile pentru care este prevăzută obligativitatea de vaccinare, chiar și pentru a treia doză, începând de miercuri, Ministerul de Interne enumeră și „personalul școlar al sistemului național de învățământ, din grădinițe și creșe, din centrele provinciale pentru educația adulților, din sistemele regionale de educație și formare profesională și din sistemele regionale care desfășoară cursuri de învățământ superior și de formare tehnică”.

Obligația pentru personalul școlar va fi reglementată printr-o circulară ad-hoc a Ministerului Educației, care ar trebui să sosească marți în școli.

Circulara vizează și forțele de ordine: „Sectorul de securitate, apărare și salvare publică”, după cum prevede cel mai recent decret privind măsurile anti-Covid lansat de guvern, obligație care, pentru personalul în cauză, este declanșată miercuri, 15 decembrie.

„Îndeplinirea obligației de vaccinare include ciclul de vaccinare primar și, începând cu data de 15 decembrie 2021, administrarea succesivei doze de rapel, care trebuie efectuată prin respectarea indicațiilor și a termenelor stabilite în circulara Ministerului Sănătății”.

Obligația se aplică și celor absenți de la serviciu. „Pe 15 decembrie, întreg personalul, chiar dacă lipsește din motive legitime, va trebui să prezinte responsabilului propriei structuri documentația care atestă îndeplinirea obligației de vaccinare”.

În cazul în care această documentație nu este primită, administrația competentă va trebui să invite „fără întârziere, persoana interesată să prezinte documentația solicitată în termen de cinci zile de la primirea invitației”.

Pentru persoanele care nu se vaccinează, nu este prevăzută numai suspendarea din serviciu fără nicio compensație, ci și retragerea temporară a „ecusonului de identitate, a plăcuței, a armei din dotare și a cătușelor”.

Totodată, sunt prevăzute amenzi foarte mari pentru cei care se prezintă la locul de muncă fără să fie vaccinați. „Desfășurarea activității de muncă prin încălcarea obligației de vaccinare – se arată în circulară – se pedepsește cu sancțiunea plății unei sume de la 600 de euro la 1.500 euro”. De asemenea, vor fi amendați și cei care nu verifică certificatul verde, cu penalități cuprinse între 400 de euro și 1.000 de euro.

Sursa: Rainews/ Rador/ Traducerea: Oana Avram


Citeste continuarea articolului pe g4media.ro