La aproape șase luni de la începerea războiului Statelor Unite ale Americii cu Iran, cele două țări nu par că ar fi ajuns la un acord „corect” de pace, iar președintele american Donald Trump a spus că SUA controlează total regiunea legată de Strâmtoarea Ormuz.
Accidentul rutier s-a produs în localitatea vâlceană Băile Olănești, unde un autoturism a căzut într-o prăpastie în zona Buila-Vânturarița, pe drumul spre Schitul Hădărău, conform News.ro. Potrivit ISU Vâlcea, mașina s-a prăbușit circa 300 de metri în prăpastie și a luat foc, iar zona este foarte greu accesibilă. „Echipajele operative sosite la fața locului au …
România, împărțită între caniculă și furtuni. Administrația Națională de Meteorologie a emis noi avertizări pentru intervalul 22-24 august. Cea mai mare parte a țării se află sub cod galben de caniculă, șase județe sunt sub cod portocaliu, iar în mai multe regiuni sunt prognozate vijelii, ploi torențiale și grindină. Cod galben de caniculă, sâmbătă, în […]
În seara zilei de miercuri, 19 august, chiar înainte ca maghiarii să înceapă sărbătoarea Zilei Naționale, premierul Péter Magyar a anunțat, printr-o postare pe pagina personală de Facebook, că Ungaria a scăpat de amenințarea crizei energetice provocate de scăderea nivelului apei din Dunăre. Magyar a confirmat că nivelul apei a crescut cu 15-20 de centimetri, […]
Află care este județul din România unde șoferii plătesc cei mai ieftini carburanți la pompă. Cele mai mici prețuri pentru benzină și motorină diferă între marile orașe.
TikTok a acceptat să plătească 400 de milioane de dolari (293 de milioane de lire sterline) Statelor Unite pentru a pune capăt unui proces în care se susținea că platforma sa a încălcat dreptul la viață privată al copiilor, aceasta fiind una dintre cele mai mari înțelegeri din istorie pe această temă, informează BBC.
Aproape toate județele țării se află, sâmbătă, sub avertizare Cod galben de temperaturi ridicate și caniculă, în timp ce județele Mehedinți, Dolj, Olt, Teleorman, Botoșani și Iași sunt sub Cod portocaliu, fiind așteptate maxime de 37-38 de grade.
Administrația Parcului Național Retezat avertizează că potecile vizibile, marcajele improvizate și rutele distribuite online nu sunt automat trasee turistice. Vizitatorii trebuie să folosească doar itinerariile oficial marcate sau traseele de alpinism omologate și să verifice hărțile. Abaterile pot periclita turiștii și ecosistemele, atrăgând sancțiuni, relatează Replica de Hunedoara.
Un bărbat a murit, iar alți doi au fost răniți, după ce mașina în care se aflau s-a prăbușit aproximativ 300 de metri într-o prăpastie din Parcul Național Buila-Vânturarița, potrivit Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Vâlcea. Autoturismul a ars în totalitate.