Un bărbat de 27 de ani din Recea-Cristur a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetat pentru tulburarea ordinii și liniștii publice și distrugere în cazul atacului asupra unei ambulanțe.
Incidentul din 8 august, în Căprioara, a implicat blocarea autospecialei și lovirea acesteia cu pietre, bâte și topoare. Ceilalți suspecți rămân în arest, relatează Monitorul de Cluj.
Fotbalistul argentinian Lionel Messi a fost amendat cu o sumă nedezvăluită pentru că a pălmuit un adversar în timpul meciului din MLS dintre echipa sa, Inter Miami, și Philadelphia Union (2-2), disputat miercuri, relatează AFP.
Polițiștii și reprezentanții mai multor instituții de control au verificat, timp de patru zile, transporturile rutiere și feroviare de mărfuri din județele Timiș, Arad, Caraș-Severin și Hunedoara. Peste 620 de persoane și aproape 500 de autovehicule au fost controlate, iar în urma neregulilor descoperite au fost aplicate 114 sancțiuni.
Vremea va fi în continuare caniculară în Capitală în următoarele zile, cu temperaturi de până la 36 de grade, spun meteorologii. De sâmbătă, ora 10:00, și până luni, ora 10:00, în București este în vigoare o avertizare meteo cod galben pentru temperaturi deosebit de ridicate, caniculă, disconfort termic și noapte tropicală. Potrivit prognozei speciale ANM …
Plajele idilice ale insulelor grecești atrag de mult timp europenii, dar acum un nou val de turiști americani începe să descopere farmecul târâmului elen, impulsionați de vedete precum Madonna, Katy Perry și Justin Bieber, relatează AFP. Vara lui 2026 a oferit Greciei un moment perfect pentru a atrage vizitatori de peste Atlantic. Madonna și-a sărbătorit …
Complicele femeii din dosarul medicului anestezist ucis în luna martie, în locuința sa din Capitală, a fost prins de polițiști. Bărbatul, în vârstă de 47 de ani, era urmărit național și internațional și a fost reținut în trafic. Tribunalul București emisese pe numele său un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile, fiind cercetat pentru complicitate la tâlhărie calificată și proxenetism în formă continuată.
Un bărbat de 62 de ani din comuna Gurasada, județul Hunedoara, a circulat vineri cu o tricicletă pe autostrada A1, în zona localității Ilia, inclusiv pe banda a doua și pe contrasens. Polițiștii au intervenit după ce au fost primite 19 apeluri la 112 de la șoferi și l-au sancționat pe bărbat cu apro
Poliția de Frontieră atrage atenția că, la sfârșitul lunii august, traficul la graniță se intensifică, având în vedere că vacanțele se termină, iar oamenii se întorc acasă sau pleacă la muncă. În această perioada, se iau măsuri pentru fluidizarea traficului și reducerea timpului de așteptare, în cooperare cu autoritățile din Republica Moldova. Sâmbătă, cele mai aglomerate puncte de frontieră sunt Halmeu, Siret și Isaccea, la ieșirea din țară, iar la…
„Indiscutabil, așa cum am arătat în mai multe jurnale video, criza politică din România nu constă în faptul că nu avem guvern cu puteri depline, ci în ciudățenia, în situația unică din post-Decembrist și poate și din democrație, că de o sută și ceva de zile un guvern demis prin moțiune de cenzură cu un […]
Avocatul Poporului cere retragerea proiectului de Hotărâre de Guvern care elimină plata burselor sociale pe perioada vacanțelor școlare, arătând că măsura nu poate fi adoptată de un Guvern aflat în regim de administrare curentă. Ce prevede proiectul Proiectul de Hotărâre de Guvern, inițiat de Ministerul Educației și Cercetării pe 17 august 2026, modifică HG nr. […]